Ionuț Stroe, Ministrul Tineretului și Sportului, se declară total mulțumit de lucrările la linia de tren care va lega Aeroportul ”Henri Coandă” de Gara de Nord. Acesta anunță că ruta va putea fi inaugurată la sfârșitul lunii august.
”Am efectuat, împreună cu ministrul transporturilor, Lucian Bode, şi cu Gică Popescu, o vizită la Aeroportul «Aurel Vlaicu» şi la linia de cale ferată care va lega Gara de Nord de Aeroportul «Henri Coandă». La Băneasa, totul este în ordine, se lucrează, dar impresionantă este calea ferată. Mai mult decât prilejul unei foarte bune organizări, mă impresionează utilitatea ei generală ulterioară. Pentru că în sfârşit investiţia asta va aduce Bucureştiul în secolul XXI. Să legi aeroportul de gară este, din punctul meu de vedere, un semn de normalitate socială europeană, atât de utilă, de necesară. La sfârşitul lunii august ar urma să fie finalizată, pe 26 august mai exact.”, a declarat Ionuț Stroe.
De asemenea, Ministrul Tineretului și Sportului a menționat că linia de tren va putea fi folosită de către persoanele care locuiesc în localităţile din nordul Capitalei şi care vor avea posibilitatea să ajungă în București, cu trenul, în doar 10 minute, informează Agerpres.
CITEȘTE ȘI: PRECIZĂRI. Doi bărbați care lucrau la un canton silvic din Sibiu, găsiți morți
„Pentru mine, ca român, este un lucru cu care mă mândresc, este necesară perioadei de după Euro 2020. Le mulţumesc ministrului Lucian Bode şi premierului Ludovic Orban pentru că iată sportul este un prilej de mari investiţii în România. Şi lucrul ăsta trebuie permanentizat, nu neapărat că organizăm Euro 2020, să facem şi fără să fim condiţionaţi de angajamentele internaţionale pe care le avem. Lucrarea este spectaculoasă, un tren suspendat traversează toate construcţiile şi ajunge la terminalul Sosiri. Eu cred că la fel de utilă va fi şi pentru cei care vin din zona de Nord, din Ploieşti, Corbeanca, Mogoşoaia, pentru că îşi vor putea lăsa maşinile acolo şi să ajungă în 10 minute cu trenul de la Otopeni la Gara de Nord, folosind staţia de lângă patinoar. Va fi interesant”, a mai spus Ionuţ Stroe.
Investiția care aduce Bucureștiul în secolul 21: calea ferată Aeroportul Otopeni-Gara de Nord, “poarta de intrare în…
Publicată de Ionut Stroe pe Miercuri, 6 mai 2020